🎨 Înscrieri deschise pentru 2027 Programează o vizită →

Trei grupe, o lume întreagă de descoperit.

Fiecare vârstă are ritmul ei. Trei grupe atent gândite, maxim 15 copii fiecare, construite în jurul etapelor de dezvoltare.

Oferta educațională

Ce învață copiii la Hopscotch?

La Hopscotch fiecare copil este special, iar voia bună și zâmbetul sunt ingredientele esențiale ale programului inovativ „Învață prin joacă!”. Jocul este modalitatea prin care copiii descoperă noul, învață să relaționeze, să comunice și să exprime ceea ce simt.

În primii ani din viața copilului se pun bazele dezvoltării personale și a plăcerii lui de a învăța, de a interacționa în comunitate și a interesului lui față de lume. Noi oferim copilului dumneavoastră posibilitatea de a descoperi și explora lumea prin joacă.

Oferim un curriculum echilibrat și relevant, o abordare educațională holistică, multisenzorială ce se adresează deopotrivă minții, emoției și simțurilor. Programul cuprinde activități adaptate individual la nevoile și abilitățile fiecărui copil.

Scopul activităților de învățare este de a-i stimula pe copii să exploreze, să-și dezvolte simțurile, să cânte, să danseze, să asculte povești, să descopere secretele cărților. Prin alegerea activităților și libertatea de mișcare în clasă, copiilor li se dezvoltă plăcerea de învățare și cunoaștere și se creează sentimentul de independență și libertate. Mediul pregătit cu grijă devine un laborator de explorare și descoperire.

Teoria inteligențelor multiple

În viziunea noastră, fiecare copil are o inteligență diferită sau diferite combinații ale acestora, care îi influențează modul de a învăța (teoria inteligențelor multiple a lui Howard Gardner). Fie că se manifestă prin pictură, muzică, cuvinte, știință, mișcare sau emoții, fiecare copil trebuie apreciat și încurajat în egală măsură. Pe această cale vom forma copii încrezători în forțele proprii și îi vom pregăti cu succes pentru viață.

Comunicarea este esențială

Copiii au nevoie să exprime tot ceea ce trăiesc, dar au nevoie întâi să învețe cum să facă acest lucru. Noi îi învățăm și îi încurajăm să se deschidă și să comunice — să spună fără teamă sau rezerve ceea ce gândesc, ce idei au, ce-și doresc, să intervină în discuții spunându-și punctul de vedere fără a jigni sau critica. Prin dezvoltarea comunicării, copiii înțeleg despre sine că sunt importanți, că sunt ascultați și capătă încredere în sine și în ceilalți.

Temele abordate acoperă toate domeniile de învățare:

Limba engleză

Grădinița noastră oferă un program de învățare a limbii engleze, adaptat particularităților de vârstă, accentul fiind pus pe joc și conversație.

Activități recreative

Activități opționale

Locație și facilități

Triajul copiilor este asigurat zilnic de către asistenta medicală. Mâncarea este atent gătită, meniul fiind ales de către nutriționist, ținând cont de principiile alimentației sănătoase la copil.

🦆
2 – 4 ani · max. 15

Little Ducks

Primul contact cu grădinița. Adaptare blândă, rutine previzibile, joc senzorial.

  • Joc senzorial zilnic
  • Motricitate și mișcare
  • Povești și cântece
  • Primele cuvinte în engleză
🌱
4 – 5 ani · max. 15

Juniors

Explorăm mai departe. Limbaj, matematică, știință și artă se împletesc firesc.

  • Limbaj și povești
  • Matematică timpurie
  • Artă și creativitate
  • Engleză 2x/săptămână
🦋
5 – 6/7 ani · max. 15

Butterflies

Pregătiți pentru școală. Citit, scris, gândire critică — și multă bucurie.

  • Pregătire pentru școală
  • Citit, scris, numerație
  • Engleză zilnică
  • Clubul de artă inclus
Programează o vizită la grădiniță →